Ford lansează pe piața locală noul model electric Explorer, fabricat în Germania, cu un preț care se apropie foarte mult de mașinile cu combustie.
Jim Farley, CEO-ul Ford, a declarat că mașinile electrice de mici dimensiuni, cu prețuri accesibile, sunt obligatorii în acest moment, pentru companie, după ce în ultima perioadă „predicțiile în domeniul EV” nu au fost o experiență plăcută.
Caroseriile SUV, așa cum sunt denumite generic mașinile care au un aspect mai pronunțat, amintind de vechile off-roadere, oferind totodată și o gardă la sol ceva mai ridicată, au depășit jumătate din vânzările de autoturisme din Europa, devenind preferatele clienților de pe toate piețele naționale.
Chiar dacă varianta BYD a fost eliminată complet, după ce chinezii au anunțat că vor investi în Ungaria, pentru a-și asigura producția de automobile destinate Europei, Ford nu a rămas fără speranțe în privința viitorului fabricii de automobile din Saarlouis, unde acum este produs modelul Focus.
După ce Ford a anunțat oficial că negocierile cu un posibil investitor pentru preluarea uzinei din Saarlouis s-au închis, în urma retragerii partenerului de la discuții, angajații și autoritățile germane au fost dezamăgiți. Acum au apărut noi informații care arată că negocierile au fost reluate.
Temerile angajaților din fabrica Ford din Saarlouis s-au adeverit, după ce șeful companiei, Martin Sander le-a spus că investitorul cu care s-a negociat în ultimele luni s-a retras. Fabrica urmează să se închidă peste doi ani.
Săptămâna aceasta, angajații de la uzina Ford in Saarlouis, Germania, au o nouă întâlnire cu conducerea companiei pentru a afla care sunt rezultatele negocierilor cu un posibil investitor. Ultima promisiune le-a fost făcută în iunie.
Șeful Ford Otosan, Guven Ozyurt, a anunțat că modelul Transit Courier, care se mută, odată cu generația a doua, la Craiova, „este gata de producție”, la finalul unei întâlniri a board-ului de directori ai companiei, desfășurată chiar în uzina din România.
Ford a prezentat în premieră la Salonul IAA Mobility, din Munchen, versiunea sportivă a lui Mustang Mach-E, numită Rally care are un design inspirat din competițiile de motorsport.
Chiar dacă la ultima întâlnire cu sindicatele șeful Ford Europe, Martin Sander, nu a adus nicio noutate privind posibili cumpărători ai uzinei din Saarlouis, reprezentanții companiei au spus că se află în negocieri avansate cu un posibil investitori.
După o investiție de 2 miliarde de dolari care a adus modernizarea și transformarea liniilor de producție din vechea uzină de automobile din Koln, Ford a inaugurat linia de producție a primului său automobil electric destinat pieței din Europa.
Noua familie de automobile comerciale Courier, formată din Tourneo și Transit, cu versiunile electrice ale acestora, a fost completată prin debutul modelului Tourneo Courier, versiunea de pasageri, având și propulsie electrică. Toate cele patru variante vor fi produse exclusiv la Craiova pentru toată Europa.
Primul pickup electric produs în serie de Ford, F-150 Lightning, va fi vândut în Europa, chiar dacă versiunea sa cu motoare cu combustie nu a ajuns niciodată pe continent, din cauza motoarelor foarte mari care ar pune probleme de emisii.
Europenii vor avea la dispoziție și chiar vor fi nevoiți să cumpere tot mai multe automobile electrice în următorii ani, deoarece acestea vor acoperi tot mai mult din gamele producătorilor preferați. O listă lungă de lansări de SUV-uri electrice este deja pregătită de principalele mărci auto pentru perioada 2023 – 2025.
Un proiect în valoare de peste 5 miliarde de dolari va aduce constructorului auto Ford cea mai modernă și mai eficientă uzină în termeni de capacitate de producție raportat la suprafață, simultan cu un ritm de producție mai mare decât orice altă uzină auto din lume.
După aproape 500 de milioane de euro investite, Ford Otosan a prezentat, la mai puțin de un an de la achiziția uzinei românești, și primul rezultat al echipei de ingineri și designeri care au lucrat pentru a aduce un nou automobil la Craiova: E-Transit Courier este primul automobil electric de serie fabricat în România și unul din seria care va crește producția din uzina Ford până la 272.000 de mașini anual.
Tot mai multe informații legate de al doilea automobil electric dezvoltat de Ford pe platforma MEB furnizată de Volkswagen converg către aceeași informație: numele ales de constructorul american, pentru modelul similar lui ID.5 va fi Capri, o adevărată legendă a coupe-urilor sport accesibile din anii 70 – 80.
Ford Explorer este primul automobil complet electric construit de Ford, pe platforma MEB de la Volkswagen, în uzinele din Europa, pentru clienții europeni ai mărcii.
Ford Motor va relua luni producția de vehicule electrice F-150 Lightning, după ce al doilea mare producător auto din SUA a oprit fabricarea acestora și a rechemat în service 18 camionete electrice, din cauza unui defect de fabricație la celulele bateriei care a provocat incendii, transmite Reuters.
Presa din Germania a început să facă o sinteză a concedierilor pe care Ford intenționează să le facă în business-ul din Europa, pentru a-l pregăti de electrificare. Cele mai multe vor fi în Germania, dar vor fi efecte ale restructurării și în alte țări.
Ford (F.N) intenționează să reducă peste 1.000 de locuri de muncă la principala sa fabrică germană din Köln, a informat publicația germană Automobilwoche, citând surse anonime.
Ford se pregătește să lanseze nu unul, ci două automobile electrice dezvoltate și fabricate pe platforma MEB de la Volkswagen, aceeași pe care sunt produse modelele ID.3, ID.4 sau ID.5. Cu toate acestea, constructorul american a decis deja, înainte ca primul model MEB să iasă pe piață, să renunțe la parteneriatul cu germanii și să-și producă propria platformă electrică.
Reprezentanții Ford au anunțat angajații de la uzina din Saarlouis, Germania, că au discuții cu companii auto și alți posibili investitori, dar încă nu a apărut nicio ofertă de cumpărare de la care să pornească negocierile. Angajații sunt invitați să lucreze la Koln, acolo unde va fi produs un automobil electric.
Viitorul SUV electric construit de Ford în uzina din Koln, Germania, urmează să fie lansat și prezentat în premieră în 2023, dar până atunci unul dintre șefii companiei a dezvăluit câteva detalii ale primului model cu baterii produs în Europa de marca americană.
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a constructorului american, a prezentat primele imagini și informații ale noului automobil E-Tourneo Custom, un vehicul multi-rol, așa cum este descris de companie, care face prte din ofensiva electrică a mărcii.